Home » D:News » Beneficiul neştiut al berii. Cercetătorii ne îndeamnă să o consumăm regulat

Beneficiul neştiut al berii. Cercetătorii ne îndeamnă să o consumăm regulat

Beneficiul neştiut al berii. Cercetătorii ne îndeamnă să o consumăm regulat
Publicat: 03.02.2015
Spre deosebire de vinul roşu, berea a fost mai puţin cercetată pentru potenţialele ei efecte benefice, dar un studiu recent scoate în evidenţă o informaţie neaşteptată.

Berea conţine o substanţă care ţine la distanţă declinul cognitiv şi demenţa, spun cercetătorii.

Studiu a fost realizat la Universitatea din Lanzhou, China. Cercetătorii au observat că berea conţinea flavonoidul xanthohumol, care întârzie apariţia declinului cogntitiv.

Acest antioxidant se regăseşte în conurile de hamei, care sunt adăugate în bere pentru aromă, conferindu-i gustul specific amărui.

Substanţa previne cancerului, oxidarea celulelor, protejează inima şi previne inflamaţiile, susţin cercetătorii.

În cadrul studiului, cercetătorii au izolat mocelulele de xanthohumol şi au testat efectele lui pe creierul unor şobolani de laborator.

Astfel, ei au observat că antioxidantul neutralizează oxidarea celulară, stimulând producţia de molecule neuroprotectoare.

Medicul Jiangou Fang de la Universitatea Lanzhou spune că aceste conuri de hamei sunt folosite de sute de ani în medicina tradiţională chineză, pentru a trata diferite boli.

Ele sunt prezente în cantitate mare în bere, ceea ce poate explica efectul benefic al acestei băuturi pentru sănătate, în cazul unui consum regulat.

Desigur, cercetătorii atrag atenţia că este vorba de un consum moderat. Printre efectele benefice se numără îmbunătăţirea memoriei, după cum arată şi studii anterioare.

De asemenea, berea poate preveni demenţa şi boala Alzheimer, în special la vârste mai tinere, când nu ar trebuie să apară probleme de acest fel.

Sursa: Medical Daily

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cea mai nouă metodă prin care autoritățile vor să încurajeze renunțarea la fumat
Cea mai nouă metodă prin care autoritățile vor să încurajeze renunțarea la fumat
Arheologii au scos la lumină noi indicii despre Templul Mortuar al Reginei Hatșepsut
Arheologii au scos la lumină noi indicii despre Templul Mortuar al Reginei Hatșepsut
Astronomii au descoperit sute de găuri negre „ascunse” în Univers. Câte alte miliarde ar mai putea exista?
Astronomii au descoperit sute de găuri negre „ascunse” în Univers. Câte alte miliarde ar mai putea exista?
Vești proaste pentru călătoriile interstelare! Navele spațiale ar putea pierde contactul cu Pământul
Vești proaste pentru călătoriile interstelare! Navele spațiale ar putea pierde contactul cu Pământul
Mega-evenimentul care ar fi reumplut Marea Mediterană în urmă cu 5 milioane de ani
Mega-evenimentul care ar fi reumplut Marea Mediterană în urmă cu 5 milioane de ani
Cele mai frecvente greșeli în timpul examenelor de matematică și cum să le eviți (P)
Cele mai frecvente greșeli în timpul examenelor de matematică și cum să le eviți (P)
De unde provin piesele din mozaicul lui Alexandru cel Mare? Iată ce arată cele mai noi analize!
De unde provin piesele din mozaicul lui Alexandru cel Mare? Iată ce arată cele mai noi analize!
102 ani mai târziu, Nosferatu de atunci și Nosferatu de acum
102 ani mai târziu, Nosferatu de atunci și Nosferatu de acum
Robert Eggers, regizorul filmului Nosferatu. „Cu cât încerci mai mult să te îndepărtezi de întuneric, cu atât mai mult întunericul este chiar în spatele tău”
Robert Eggers, regizorul filmului Nosferatu. „Cu cât încerci mai mult să te îndepărtezi de întuneric, cu atât mai ...
Primul chatbot din lume, ELIZA, a fost „reînviat” folosind cod vechi de 60 de ani
Primul chatbot din lume, ELIZA, a fost „reînviat” folosind cod vechi de 60 de ani
Este oficial: un sondaj global confirmă că lumea are încredere în știință!
Este oficial: un sondaj global confirmă că lumea are încredere în știință!
Test de cultură generală. Care este cel mai scump lichid din lume?
Test de cultură generală. Care este cel mai scump lichid din lume?
„Majoronul”, particula bizară care ar putea explica cele mai mari mistere ale Universului
„Majoronul”, particula bizară care ar putea explica cele mai mari mistere ale Universului
O pisică a avut parte de voiajul vieții sale după ce a fost uitată în cala unui avion
O pisică a avut parte de voiajul vieții sale după ce a fost uitată în cala unui avion
Unul dintre cei mai culţi domni ai Ţării Româneşti
Unul dintre cei mai culţi domni ai Ţării Româneşti
OpenAI şi SoftBank își unesc forțele într-un proiect masiv de infrastructură pentru inteligenţa artificială
OpenAI şi SoftBank își unesc forțele într-un proiect masiv de infrastructură pentru inteligenţa artificială
Doar jumătate de felie de bacon pe zi poate crește riscul de demență
Doar jumătate de felie de bacon pe zi poate crește riscul de demență
„Victorie monumentală” pentru Prințul Harry împotriva tabloidelor din Marea Britanie
„Victorie monumentală” pentru Prințul Harry împotriva tabloidelor din Marea Britanie